Sa-i multumim in fiecare zi lui D-zeu pentru ceea ce suntem!!!

Cei mai multi dintre noi sunt mai mereu nemultumiti de cate ceva chiar si atunci cand, sa zicem si-au rupt o unghie. Ma aflam printre ei, pana zilele trecute cand mi-am dat seama ca sanatatea si lucrurile simple ne aduc fericirea. Am stat mai mult pe acasa saptamana asta si am avut mai mult timp pentru mine sa ma gandesc ca sunt totusi o persoana careia nu-i lipseste nimic. Bine, mi-ar trebui o masina de lux, o casa, un cont mare la banca si un iubit, dar am spus mi-ar trebui si nu imi lipseste. Tzoale am pe categorii: nu mai stiu exact cate perechi de cizme, sandale, pantofi si nici ce culori; gecile, paltoanele, puloverele atarna greu pe umeras si doar una sau doua ar mai trebui ca sa se rupa naiba lemnul ala (nu stiu cum se cheama) care le sustine...in sifonier am cateva bluze care mai au eticheta si muuulte alte chestii, unele chiar inutile. Nu vreau sa ma dau mare cu garderoba mea, altundeva vreau sa ajung... Asadar la capitolul asta stau f bine. Trebuie sa recunosc, intotdeauna mai merge una si inca una, dar sa ne amintim ca e criza. Aseara am vazut un film, in care personajul principal, o tipa jurnalist era absolut dependenta de cumparaturi si ca o ironie a sortii ajunge sa lucreze la un ziar economic unde evident trebuia sa-i invete pe oameni cum sa renunte la tentatii si sa-si cumpere doar strictul necesar. I-a fost greu, dar dupa sedinte de terapie, trecea linistita pe langa vitrine si evalua rapid daca are sau nu nevoie de rochia de seara care se revarsa incitant pe un manechin. Laitmotivul filmului devenise: Am nevoie?...urmau cateva secunde de chin teribil in care tipa isi inchipuia cat de bine s-ar fi simtit la o petrecere, stralucind in ea si apoi...Nu, nu am nevoie. Eu am incercat si sa stiti ca merge.

Ei bine, trebuie sa ne bucuram de ce avem si sa ne gandim ca dictonul "intotdeauna e loc de mai bine" pe vremurile astea tulburi a devenit ce-i drept "se poate si mai rau". De noi depinde insa in ce stare de spirit vrem sa ne aflam, daca avem senzatia ca de acum inainte nimic bun nu ni se mai poate intampla suntem unicii responsabili daca nu ne mai iese treaba bine... sau cum ar spune Arghezi, si bine zice, si intr-o pata de mucegai poti vedea frumosul. Sa stiti ca nu sunt vorbe goale, am invatat zilele astea sa gandesc pozitiv si ori de cate ori mi se pare ca alunec spre hau imi vine in minte, nu stiu daca ati auzit de povestea ei, tanara aceea de o varsta cu mine care acum cativa ani a ramas fara picioare dupa ce un tub de oxigen care a explodat a mutilat-o pe viata. Am intalnit-o inainte sa nasca, pentru ca da are puterea si optimismul de a se comporta ca un om normal. de fapt chiar este, faptul ca a ramas invalida nu i-a stirbit sufletul si nici forta de a crede in ea. Noi le avem pe toate, dar pentru ca suntem prea grabiti sa ne gandim ca am fi cei mai nenorociti de pe planeta, uitam sa ne bucuram de ele. Pe final va propun sa faceti un exercitiu si sa va ganditi ca si voi aveti ce va trebuie, insa gandurile negre nu va dau pace sa va simtiti impliniti cu ceea ce ati agonisit pana acum.

Daca e criza, sa facem economii...

Dragii mei de cand am primit preavizul am inceput sa ma gandesc serios cum pot economisi ca sa iesim la liman si vii dupa recesiune... De umblat prin cluburi, m-am dezvatat demult, deci O lei economie, de baut nu servesc decat apa plata, de mancat... de cand cu aceasta binevenita cura nu mai arunc milioane pe produse doar ca sa le arunc la gunoi la cateva luni dupa ce le expira termenul de garantie, gigolo inca ma mai descurc fara sa fac investitii costisitoare ( mai pun suflet dar ala are valoare spirituala, deci nu mai avem ce taia)

Si acum cu totii stiti ca fumez. Am zis ca dom'le de aici ne putem rupe de la gura. Da' de unde, e adevarat ca am spus in primul post ca ma las de fumat, nu am uitat, dar intai slabesc si apoi incerc sau ar mai fi varianta ca atunci cand voi ramane insarcinata, dar nu e cazul. Buuuun...acuma gasesc solutia salvatoare mi-am zis, dupa ce aud niste apropiati ca se gasesc tigari pe alese in piata la baietii aia cu tenul masliniu. Ok, nu strica sa incerc, tinand cont ca sunt la jumate de pret. Si iata-ma printre ei, testand oferta si incercand sa pronunt cateva dintre marcile expuse intr-o ordine deplina pe o masuta, nu mai mult de 3 pachete din fiecare soi de tigari. Un necunoscator are impresia ca baietii sunt niste amarati care se lupta sa-si castige si ei existenta si indura -15 grade, ca sa aiba ce le pune puradeilor pe masa. Da' de unde? Ii doare fix in dos de militieni, dupa cum mi-a confirmat unul: " dar nu ti-e frica sa nu vina politia?, il intreb. Sa vina, imi raspunde fara niciun fel de teama in glas. Si ce credeti ca imi face? O confisca si gata (era vb de cateva pachete, cele scoase la vedere). Eu care eram prima data acolo zic, saracu' e sincer. Apuc sa fac doar cativa pasi si dau sa trec strada...si din instinct ma asigur...Si ce vad, tiganul de mai devreme scoatea dintr-un Mercedes C Class un cartus de tigarete sa le dea unui client. Deci scula de masina era a lui si o transformase intr-un depozit ambulant pentru tigarete...Iese banu' din afacere, iese!

Ok. Sa ne intoarcem la economii. In ziua aceea mi-am luat un pachet de Pall Mall: ingrozitoare...tragi si te ustura si in dos... Nu ma dau batuta si ma duc din nou astazi... Mi-a recomandat un coleg: Winston. Prima taraba: Aveti? Nu avem si nu gasiti in toata piata. Plec mai departe...n-avem decat din asta slim. Cat? 5 lei. bine, dati-mi! Iau. Mai fac cativa pasi si gasesc si Winston recomandat de colegul meu la pretul evident 5 lei. Negroteiul, stiind ca doar el are marfa pluseaza la 7 lei si hai il iau si pe ala. Am acum 5 pachete diferite de tigari, dar nu am rezistat sa nu cumpar si eu unul de-al meu ca sa fiu sigura ca nu mor din spurcaciunile rusilor. Nu avem ce face! Cei care suntem atat de slabi si nu reusim sa le lasam trebuie sa facem tot soiul de compromisuri.

Astept sugestii si de la voi cum reusiti, daca reusiti sa economisiti...Apropo, are cineva idee cat mai dureaza criza asta?

Intrezaresc o unda de soare pe strada mea...

Buna dimineata, iubita mea, aud o voce groasa si putin ragusita, care vine dinspre usa. Deschid cu greu ochii, desi e trecut de 10 si imediat aroma cafelei care abureste in cana din tava tinuta tacticos pe bratul stang ma dezmeticeste. E mai stangaci, dar in acelasi timp a pasit cu dreptul in viata mea si-l asteptam de aproximativ doua decenii. Si iata-l cum intra la mine in dormitor, dupa o noapte nebuna, iar acum are pretentia sa ma trezesc sa dejunam impreuna dupa nici 4 ore de somn. Dar sa vi-l descriu putin, si, desi stiu ca citeste acest blog, trebuie sa-i spun ca nu imi doresc sa-l impresionez, ci sa-i arat cum se vede el prin ochii mei si evident nu o sa amintesc aici de defectele lui. Este un tip de care m-am indragostit cam in a doua secunda de cand ne-am intalnit si am stiut ca ma va ajuta sa cunosc dragostea adevarata si in acelasi timp sa demontez teoria unei iubiri hranita prin autosugestie. Au urmat de atunci clipe intense de fericire, in care m-am simtit stapana lumii si ce este cel mai important ma simt iubita asa cum defapt ar trebui sa se simta orice femeie. Stiu ca sunt multi cei curiosi care vor sa stie cine este si ce face, va promit ca nu va voi lasa mult timp pana cand o sa spun exact cine imi lumineaza mie fiecare zi si reuseste sa-mi descreteaca fruntea in prima clipa in care ma gandesc la el.

P.S. Am primit multe telefoane de la curiosi sa ma intrebe cine este (ne)fericitul. Ei bine, pentru ca am vazut ca a prins, acum ma vad nevoita sa recunosc ca tot postul a fost o inchipuire a mea si va urma unul in care va voi da mai multe explicatii in ceea ce priveste inima asta nebuna pe care nu o pot pacali asa cum mi-as dori.

Am sacrificat totul, pentru nemernicul din viata mea...

Acest post este dedicat exclusiv celui mai las si penibil individ care a facut parte din viata mea. Pentru ca stiu ca tu te asteptai sa citesti mai mult, afla ca nu meriti nici macar efortul de a-ti scrie chiar si trei fraze. Ramai in viata ta in care nici tu nu-ti gasesti locul si intristeaza-te ca nu ai fost in stare sa fii fericit...

Vand calitati jurnalistice, defectele o sa le opresc eu...

Au mai ramas aproximativ 3 saptamani pana la Marea Despartire. Am fost deprimata, v-am spus si in postul trecut, dar cu fiecare zi observ ca incep sa-mi revin. De ce? Pentru ca am inceput, gandind la rece ca voi avea mai multe avantaje despre care va voi povesti si voua. Inainte de a trece sa vi le enumar, vreau sa va mai spun ca este cat se poate de reala vorba aia batraneasca: dupa ce moare omul, atunci iti dai seama de calitatile pe care le-a avut si in cele mai multe cazuri regreti ca nu i le-ai vazut la timp desi el, poate ti le-a aratat in fiecare moment. Ma rog, al grano cum ar spune spaniolul. De joi si pana astazi am primit mai multe complimente profesionale ca sa le zic asa decat in toti anii astia de cand dau cu pixul, iar apoi cu tastatura. De exemplu: ma cheama sefu' la el in birou: " Adelino, sa stii ca ai ajuns la maturitatea ta jurnalistica!", imi zice in stilul sau caracteristic, adica atunci cand vorbeste indiferent ce ti-ar spune nu ai cum sa nu-l crezi. Are o intonatie perfecta chiar daca e putin graseiat..."De ce sefu'? Am intrat la tine pe blog si pe langa faptul ca mi-a placut te defineste!" Evident ca in secunda 2 m-am enervat. Dar cum se face ca v-ati gandit sa-mi spuneti acum cand peste cateva ore semnez demisia... In fine, astfel de aprecieri am primit cateva zeci si va multumesc dragii mei, dar cam asta fu tot...ma multumesc ca stiu ca v-am lasat o parere buna despre mine si ma refer aici la cei sinceri.

Buuun. Gata cu vaicareala. Sa privim si partea plina a paharului. Singurul dezavantaj pe care as putea sa-l spun acum in lipsa unui job este partea financiara. Este confidential salariul meu, insa pot sa va spun ca se putea trai decent din el. Dar in plm mea? Ce nu faceai pentru banii aia? Habar nu am in cate nopti nu am sarit ca o naluca in masina sa plec la stire si mi-am lasat prietenii in toiul petrecerii? De cate ori a venit sau a plecat mama in/din tara niciodata nu am reusit sa o intampin sau sa o conduc la autocar. Era plecata de 9 luni si eu am vazut-o dupa doua zile de cand se instalase acasa. Cat despre viata mea personala, in cei doi ani jumatate pe care i-am petrecut la munca as putea spune ca m-am bucurat doar de clipe furate intre doua stiri. Si imi vine in minte intrebarea oare se merita sa sacrific aceste momente unice doar pentru stabilitate materiala??? Mai am putin si implinesc 27 de ani si ma gandesc ca viata a trecut asa repede pe langa mine, iar in timpul asta intotdeauna am pus pe primul loc serviciul? Cu ce rasplata? Va multumim pentru serviciile dvs. sunteti liber. LA REVEDERE!!! Nu, in niciun caz, experienta acumulata si miile de nenorociri pe care le-am vazut in ultimii 4 ani m-au facut sa realizez ca totul se poate incheia intr-o secunda si nu am de gand sa ma trezesc la poarta Raiului, ma rog sunt optimista:) si sa-mi spun nu am facut nimic cu viata mea, pentru ca mi-am dedicat-o altora... Asadar colegi, ma refer aici la cei devotati muncii, ganditi-va putin voi ce ati facut pana acum?

Nici PRO-ul nu mai e ce a fost....

Sunt putin deprimata, recunosc, sentiment care nu ma incearca prea des. Nu as fi avut mare chef sa va scriu, dar pentru cei cu care nu am o relatie foarte stransa si mor de curiozitate sa afle cum stau lucrurile o sa va lamuresc eu aici, atat cat e cazul sa stie cineva din afara.

Ora 10 dimineata. Un telefon de la sefu' ma trezeste din amorteala bolii mele, post vaccin. Nu mi-a spus nimic ci doar m-a rugat cu o voce serioasa si extrem de grava ca daca ma simt in stare sa vin urgent la statie pentru o sedinta. Am stiut din prima secunda ca a venit momentul devenit de cateva luni laitmotiv-ul momentelor noastre de relache de la statie. Ma rog, ajung in biroul lui, desi fusesem anuntata dinainte ca e groasa si asteptam vestea. Si a venit: mai bine de jumatate din mana de oameni care mai eram acolo pleaca. Unde pleaca? Cum unde pleaca? Dar cui ii pasa unde pleaca? De ce pleaca? Trebuie doar sa plece...nu conteaza ca oamenii au familii, rate, o mie si una de obligatii...TREBUIE SA PLECE!!! Ce mai conteaza ca au plecat de acasa atunci cand copilul lor era bolnav ca sa statea pititi in spatele camerelor si imortalizau momentele de fericire ale altora in noaptea de Revelion? Alteori abia daca iti mai dadeai seama de formele lor fizice acoperite de noroi, zapada...sau mai stiu io ce dracu...Sau...erai pus in situatia sa spui: stiti odorul dvs. a murit, l-au gasit spanzurat ...in gara...Ce parere aveti??? Sau, moment romantic, suna telefonul si trebuie sa sari din pat, la 3 dimineata si din tandreturi dai de trei morti intr-un accident. Nimic nu e bun si nici suficient. Daca mai e cineva din breasla care are senzatia ca valoareaza mai mult in ochii sefilor supremi, decat hai sa nu fiu rautacioasa sa zic o ceapa degerata, sa zicem doi lei se inseala amarnic. Nu mai au nevoie de tine pentru ca pot face la fel cu mai putini prosti, nu au nicio remuscare sa te pune pe liber.

Ce am scris mai sus se adreseaza in special celor care isi freaca mainile de bucurie ca au scapat de mine. Ideea e ca nu trebuie sa va bucurati prea mult, pentru ca pregatesc o surpriza care ii va lasa pe multi dezarmati. Ca doar de asta exista prieteni.

P.S. va tin la curent! Si pe voi cei care va "bucurati" sincer pentru mine, dar si pe cei care imi sunt alaturi. Celor din urma le voi spune personal.Ahhh....nu mor caii cand vor cainii!!!

Traiasca spiritul de turma, numai noi sa nu murim!!!

Vaccinul anti A(H1N1). Stiu e un subiect deja fumat, dar nu am cum sa-l las sa treaca neobservat, pentru ca nici el nu m-a lasat pe mine. Asadar, dupa un week-end liber si linistit petrecut la tara, luni dimineata serviciu...aveam destul de mult elan pentru un inceput de saptamana, dar mi-a fost taiat repede de mult prea controversatul ser. Inca de la prima ora merg sa vad cum stau lucrurile si la noi...se inghesuie lumea mai ceva ca la impartitul comorile cum s-a intamplat prin tara sau nu? Spre uimirea mea, care ma gandeam ca o sa fiu nevoita sa-mi fac loc cu coatele prin multimea dezlantuita, ajung in cabinet si in afara de asistenta nu mai era nimeni...Buuuun imi zic si dau sa ies, cand aud o voce in spatele meu...Vreti sa vi-l faceti? Ma opresc, dar mi-e teama sa intorc capul sa nu cumva sa zic da. Cateva secunde am ramas asa, dar din respect pentru doamna de acolo, ma intorc si vazand o sclipire incurajatoare in ochii ei, accept. "Stati sa o chem pe doamna doctor, ca doar ea poate sa va vaccineze". Vine doctorita, pe care o cunosc bine, ma grabesc sa-i spun ca eu ma simt putin racita, dar ea nu si nu...Sunteti alergica la oua, ma intreaba. Da, doar la cele stricate i-am zis si imi statea pe limba sa-i mai spun ca si la cele nespalate, dar m-am abtinut la timp. Aveti febra? Nu, doar ard de nerabdare sa plec mai repede de aici. Si mi l-a facut...putin dureros, dar am zis ca na este totusi o intepatura si apoi trece...

A trecut. M-a durut mana cu totul, de a trebuit sa sar peste exercitiile la brat seara la sala, dar mi-am zis ca totul este spre bine. Acasa am adormit rapid, dar dimineata..., dimineata am crezut ca este pentru ultima data cand ma trezesc...Mi-am zis ca poate nu m-am odihnit indeajuns si imediat ce voi iesi din casa imi voi reveni. Dar de unde? Ca ma simteam din ce in ce mai rau si a trebuit sa plec de la seviciu. M-am pus in pat pe la 11 si am mai coborat pe la 17. Cand m-am ridicat am avut senzatia ca am facut o eternitate din dormitor pana in bucatarie, adica vreo 5 m. Pe langa faptul ca imi tremurau picioarele, aveam impresia ca cineva a legat de ele doua pietre mari cat o zi de post... mainile imi tremurau la ca parkinson, iar capul ma durea cred ca ceva de genul, ca nu cunosc indeaproape, ca pe betivi la mahmureala. Nu va mai spun ca a doua stire la noi era despre o femeie care a murit cateva ore dupa ce s-a vaccinat, dar nu am luat prea mult in seama. Asa ca dai cu ceaiuri, cu antiiflamatorii, cate o tigara si degeaba, insa adorm optimista ca maine(12.01) va fi mai bine. Astazi, (13.01)alta dracie...toate gingiile le aveam inflamate, abia daca puteam articula cateva cuvinte si in plus, solidara cu maselele mele s-a aratat a fi si urechea dreapta, ca daca nu m-ar fi durut si aia, se simtea, probabil, nebagata, in seama.

Am uitat sa va zic ca am sunat un medic de la urgenta care mi-a spus ca este o stare absolut normala. Hei!!! Cum plm normala, ca m-a intoxicat Cercel ala, ca singura reactie adversa este un oarecare disconfort provocat de intepatura. Acum voi hotarati, daca va lasati influentati ca mine de spiritul de turma si va vaccinati. Am primit semnale ca nu sunt singura care s-a simtit asa dupa minunatul vaccin. Sanatate si succes!

Oare sunt o baba cu pretentii de femeie moderna???

Suna telefonul joi dupa-amiaza. La capatul celalalt o veche prietena de la tara care plina de entuziasm ma invita seara urmatoare la un film in mall. Cum era vineri si week-end liber, iar eu nu prea aveam cu ce pleca acasa, m-am gandit cateva secunde bune si cu juma' de gura zic da. Ei si de atunci au inceput framantarile mele...nu suport sa vad un film altundeva decat lafaindu-ma in patul meu in fata lap top-ului meu sau al tv-ului, evident tot al meu. Ma vedeam deja in sala si chiar daca imi placea filmul, numai ideea ca trebuia sa stau teapana pe un scaun 2 ore ma innebune. In timpul asta putea sa-mi sune telefonul si parca si vedeam cativa zeci de ochi aruncand sageti ascutite asupra mea, ca deh, le distrageam oamenilor atentia si puteau pierde secvente importante, chipurile,...apoi va dati seama ca nervii oamenilor nu treceau asa de repede si mai pierdeau cateva scene...
In plus, de ce naiba sa dau 20 de lei pe intrare ca sa nu ma simt bine, cu alte cuvinte sa disper pe banii mei cand pot foarte frumos sa rog un prieten sa-mi ia de pe net, (cei care nu au inteles inca tehnica moderna, stiu de ce) ce pisici film vreau eu, de regula din alea siropoase, neaparat cu actori frumosi si care obligatoriu raman impreuna la final... spre disperarea baietilor, care spera ca le pot vedea si ei apoi, dar isi dau seama repede ca doar o femeie in asteptarea printului se poate uita la asemenea dulcegarii...

Recunosc ca la mall nu as sta cu morcovul infipt adanc in partea dorsala, ca acasa, ca ma trezesc exact cand John si Julie sunt la cea mai romantica intalnire ca mi se taie filmul la propriu,. Da, da nu rare au fost situatiile in care in mijlocul actiunii se futu "banda" cd-ului si scoate-l, si chinuieste-te sa nu uiti ultimul cuvant pe care i l-a spus...si abureste-l, evident tot la propriu si freaca-l bine de cearsaf si mai incearca o data sa fii sigura...si suspans...baga-l...si roaga-te sa mearga si...el nu si nu..., dar macar am stat relaxata pana atunci...Ma rog, ar mai fi si situatia in care exact atunci cand vorbesc aia mai mult si mai mult se duce dracu subtitrarea si odata cu el si relaxarea mea ...dar...bag alt film cu aceleasi emotii si tot nu ma duc la mall.

Vineri, ora 15. Pun mana pe telefon si o sun pe prietena mea s-o intreb la cat ajunge in oras. Saraca se scuza continuu ca nu mai vine ca s-a certat cu iubitu'. pe masura ce ea regreta, eu rasuflam din ce in ce mai usurata! Ura, nu mai merg la film in Mall.

Grasa, dar frumoasa si fff modesta...

Inca de la primul post va puneam in garda ca sunt grasa, ma rog, exagerez, plinuta sau cum imi place mie sa spun -rubensiana. Asa ca, simtita cum sunt (poate unii se intreaba ce am pazit pana acum de nu am luat masuri ca sa slabesc, sa stiti ca m-am mai chinuit, dar fara rezultate...) mi-am zis dom'le nu se mai poate sa le vad pe toate cu talii de viespe...in plm, am avut si eu, dar nu am stiut sa tin de ea...Incepusem la un moment dat sa visez in loc de masculi feroce, tot felul de pitzipoance trase prin inel, la fel se intampla si cu inteligenta la fatucile astea, dar sa nu deviem...Si mi-am zis GATA!!! Eu nu sunt capabila sa slabesc 5 kg? dar ce dracu, daca am fost in stare sa pun 10, chiar asa de "slaba" sunt (da, stiu nu sunt, dar imi place rau cuvantul asta si ma folosesc de toate omonimele lui :) dar sa va povestesc ce fac in practica, ca in teorie numai vaicareala. Pasul unu: mers la sala din cand in cand. Aici ma incalzesc usor cateva minute cu exercitii din alea gen intinde mana, suceste capul, miscati putin fundul daca nu esti in stare sau nu ai cu cine sa ti-l misti in dormitor, (ooopsss, iar am dat din casa!!!) , de ma apuca si pe mine rasul cand ma vad in oglinda cat de....penibila sunt, dar moralul sus, trebuie sa slabim. Apoi ma urc pe bicicleta, vreo douazeci de minute si cobor de acolo total ametita, dar greul abia incepe: banda...te gasesc dracii 15 minute si abia daca pierzi 100 de calori... care cred ca echivaleaza cu o felie mica de tort...Tort, hmmmm ce e la ala???

Acasa, alta dracie...Sunt tare mandra de centura mea care cica face minuni...impropriu spus a mea. Mi-a dat-o Costi. Inutil sa va spun cine e Costi, Doamne Fereste sa nu-l stiti sau sa nu-l recunoasteti pe Costi, dar sa terminam cu Costi asta ca e blogul meu si nu-i fac lui reclama aici. Asadar mi-a dat Costi centura respectiva. Sa nu va imaginati ca a cumparat-o el. Nuuu. Nu o sa va vina sa credeti de unde o are....De la bunica lui...o doamna respectabila ce se apropie de venerabila varsta de 80 de ani. Femeia, cu mare simt de raspundere si-a spus ca nu-si permite sa aiba burta la varsta ei...si a cumparat centura... Credeti ca s-a oprit aici? da' de unde? Doamna bunica lu' Costi a tinut pasul cu noutatile in domeniu si si-a comandat benzi electromagnetice, iar amarata de centura la care eu ma uit ca la soare si macar psihic ma va ajuta sa slabesc era deja expirata pentru ea, asa ca a facut-o cadou nepotului ei, care se plange si el de kg in plus si, multumesc Costi, el mi-a dat-o mie... O ragaminte as mai avea la tine....spune-i bunicii ca i-ar face tare bine si o banda de alergat si apoi io mai stiu ce or mai scoate astia...

Sa nu uitam sa fim prieteni...

Este foarte posibil sa supar pe cineva cu postul asta, dar pentru ca nu asta este obiectivul meu m-am gandit sa nu nominalizez...e mai bine asa, dar cunoscatorii vor stii exact despre cine vorbesc, iar pentru cei care nu sunt in domeniu este suficient sa-si faca o impresie despre fascinanta lume a presei argesene...
Asadar, am aterizat in presa cu aproximativ 4 ani si luni bune ziaristii mi s-au parut un fel de, poate exagerez, niste minuni dumnezeiesti al caror unic scop era sa-i ajute pe altii: ca ii puneau in legatura cu persoane influente ca sa-si rezolve problemele mult mai repede si fara sa mai piarda zile intregi pe la usile birocratiei, ca faceau campanii de ajutorare sau pur si simplu ca alungau plictiseala celor care le savurau articolele la cafeaua de dimineata... deci eram convinsa ca ne ajutam semenii neconditionat. timpul a trecut incet, incet si m-am trezit la o realitate pe care nu as fi vrut sa o cunosc. Cei mai multi dintre jurnalisti, nu erau nicidecum fiintele alea mereu capabile sa rastoarne muntii ca sa-si ajute semenii... Putine erau zilele in care, dupa sedinta de sumar sa nu se iste un mic scandal care uneori degenera. Motive se gaseau intotdeauna si porneau, sa zicem, de la o banala ceasca de cafea mutata de o colega neatenta cu tabieturile celeilalte, 3 cm mai la dreapta si...incepea razboiul...ma rog, fiecare are nervii lui...Insa astea erau certuri nevinovate, adevaratele caractere ale oamenilor erau ascunse in barfele de joasa speta discutate mai mult sau mai putin discret in bisericutele formate pe sistemul cine se aseamana se aduna. Eu acum nu incerc sa conving pe cineva ca eu nu luam parte la acel fel de dicutii care uneori erau atat de rautacioase incat ma lasau cu fara cuvinte. Ulterior, jurnalist de eveniment aveam sa ma izbesc de invidiile si rautatile colegilor mei, o mana de oameni care impartim si laude, si injuraturi, si imbranceli...cei care nu recunosc ca acestea exista la cel mai inalt nivel inseamna ca nu vor sa constietizeze ce stramb ne uitam cateodata unii la altii, cat de repede se duce pe apa sambetei o amicitie, ca prietenie e mult spus, legata in ani de zile, doar pentru ca una dintre noi, nu stiu ce gafa minora a facut... Grosso modo, cu totii suntem oameni, dar parca lasam prea mult orgoliile sa ne guverneze viata...

Prejudecatiile nu te lasa sa fii fericit!!!

Inainte sa ma apuc sa povestesc, trebuie sa spun pentru cei care nu ma cunosc personal, ca in viata cotidiana folosesc un limbaj destul de colorat, uneori vulgar si cum mi-am propus sa ma comport natural chiar si virtual, nu am cum sa va scutesc de ele...

Intr-o seara destul de tarziu ma suna o prietena veche, destul de speriata ca nu cumva sa apara la stirile de la ora 5 :). Cu o voce pisicoasa, nu o adoptase pe moment, asa vorbeste ea, uneori chiar te zgarie pe creier, dar tocmai asta inseamna sa fi prieten, sa-l iei pe om asa cum e sau daca nu-ti convine trimite-l la dracu, decat sa-l minti pe fata, ma rog... " Fato, Ade, nu stiu ce sa ma mai fac cu (numele nu sunt reale) , sa zicem, Flavius, ca-mi place mie numele asta... Eu ingrijorata, ca il cunosc pe el cam de vreo 8 ani si stiu ca mai avea niste apucaturi usor violente credeam ca Doamne Sfinte, a vrut sa se apere de vreo musca si i-o fi scapat vreo palma in directia ei... Da' de unde? ca in povestea noastra el era victima...da, da, chiar el cel care se dadea pe la noi un mare fante la volanul Mertzanului sau, de suspinau toate domnisoarele, dupa masina in special. In fine, baiatul dupa o relatie luuuunga cu o tipa care ii permitea orice marlanie, a lasat-o cu ochii in soare, iar saraca, desi maritata suspina si acum dupa el. Imediat dupa despartire, s-a cuplat cu o alta tanara, de vreo 14, 15 ani, a carei singura calitate, spun unii, era doar virginitatea, pierduta prin asternuturi imediat ce l-a intalnit pe el. parintii individului erau multumiti, aveau bani fara numar, le trebuia doar o nora care sa nu aiba niciun cuvant de spus, ce mai o sluga in vila lor mare si rece... Au trecut vreo 4 ani de atunci si intra in scena prietena mea...o tipa cu personalitate care nu ramane usor dezarmata... I-a sucit mintile lui Flavius in cateva saptamani, dar Flavius nu vrea sa renunte la iubita lui, favorita parintilor, pe care el sustine sus si tare ca nu o iubeste... Si are toate sansele sa-l cred, din moment ce plecat cu ea la munte de Revelion din zece in zece minute o suna pe cea de-a doua, dar in acelasi timp prima in inima lui. Fata, inteligenta cum o stiu in chestii din astea, si-a bagat picioarele cand a vazut ca nu are cu cine, desi se indragostise si ea, s-a cuplat rapid cu un altul si acum l-a aruncat ca pe o jucarie stricata, dupa 6 luni de relatie...Nu-i mai pasa ca plange de-i sare camasa de pe el, ca doar a plans si ea, in speranta ca poate o indupleca sa se intoarca, nu-i pasa nici de cel cu care este acum, dar se teme sa ca nu cumva Flavius sa faca vreo nebunie. Iti meriti soarta, mai baiatule, ca ce te-ai mai umflat tu in pene, cand defapt...

Daca eu nu stiu ce-mi doresc, cum sa le cer altora sa ma ajute???

Dupa cum bine puteti intelege din titlul postului, inca nu m-am gandit ce-mi doresc de la acest blog...Am studiat si eu "piata" si am vazut ca, in general, bloggerii isi striga frustrarile, isi deplang soarta in fata careia cei mai multi sunt resemnati, dar eu, care obisnuiesc sa spun pe fata ce gandesc si simt inca mai cuget la fata pe care vreau sa o ia... "pagina" asta, deocamdata destul de noua mie..., noroc ca mai am si eu prieteni care, cred ca in zadar, incearca sa ma ajute sa o descifrez. Si cum la prima intalnire iti propui sa faci impresie buna si, in acelasi timp, trebuie sa marturisesti una alta despre tine, trebuie sa spun pentru cei care vor intra aici si habar nu au avut de existenta mea de pana atunci, ca imi place sa cred despre mine ca nu mi-am pierdut simtul umorului, in ciuda rautatilor de care am parte in fiecare zi, urasc persoanele care pozeaza in altare de biserica cand defapt sunt goli pe dinauntru, prefer adevarul spus verde in fata chiar daca acesta doare si ca sa dau putin din casa, nu-mi place sexul dimineata:)) Trebuie neaparat sa ma plang la voi ca am mai multe kg decat ar fi normal - bat spre 69 la 1,72 cm, dar nu am renuntat la lupta... Ma chinui sa transpir la sala, sufrageria am transformat-o intr-un ring de zbenguiala, dar cu toate astea elanul meu paleste cand ma urc pe cantar, asezat strategic in aceiasi camera, dar oarecum nu la vedere ca nu cumva vreun musafir, la fel de rotunjor ca si mine, sa-si exprime dorinta sa incerc eu cretinul ala de aparat, ca deh sunt gazda... Si cum risc sa plictisesc o sa va mai spun doar cateva dintre obiectivele mele pentru noul an: sa ma las de fumat, sa renunt la lucrurile insufletite care imi fac rau si sa slabesc macar 3 kg.