Poveste cu happy end

Acum o luna eram aproape in pragul unei depresii. Parca nimic nu-mi mai mergea si aveam senzatia ca tot ce construisem in ultimii trei ani s-a dus pe apa sambetei asa cat ai bate din palme si in urma nu au mai ramas decat pietrele. Chiar daca incercam sa-mi ascund disperarea, uneori, fara sa vreau, lasam sa se vada ca nimic nu mi mai merge, spre deliciul unora, si pe masura ce treceau zilele ma apropiam tot mai mult de hau. Cand, asa ca prin minune a aparut EL. Era demult langa mine, dar, nu stiu, probabil nu aveam ochii suficient de deschisi sa vad ce persoana minunata imi lumina demult zilele prin simplu fapt ca exista. Ani la rand l-am sunat in momente in care simteam nevoia sa ma destainui unui prieten adevarat care sa-mi dea un sfat sincer intr-o situatie limita, ani la rand am petrecut sarbatori importante impreuna, m-a ascultat intotdeauna si nu m-a certat daca am gresit...si ani la rand am tinut ascunse niste sentimente profunde care abia acum au iesit la suprafata. Ei bine, nu pot sa nu strig in gura mare ca, in sfarsit, am gasit barbatul la care am visat si pe care l-am asteptat o viata intreaga si, ce aproape era..., dar nimic nu e intamplator in viata. Acum stiu un singur lucru: chiar daca am asteptat atat totul a meritat din plin... si am trait in ultima luna cea mai frumoasa poveste din viata mea...sincera si fara niciun fel de ascunzis. Tocmai de aceea iti multumesc ca existi, ca ma iubesti, ca ai incredere in mine si ca reusesti sa faci fiecare clipa unica si intensa.

Ma simt femeie in fiecare zi...

8 martie. Mare agitatie, mare tam-tam, toata lumea innebunita sa cumpere cadouri, femeile una peste alta la coafor si prin magazine sa se impopotoneze care mai de care mai rau, ce sa mai nebunie, nebunie... Febra m-a prins oarecum si pe mine, ca vroiam sa fiu in randul lumii si cum era sa ma duc la restaurant fara sa fiu pusa la patru ace si sa ma transform in principala "victima" a sutelor de femei care s-au chinuit nu gluma sa arate cat mai femei... Eu una nu cred in 8 martie, la fel cum nu cred nici in ziua indragostitilor. Mama nu sunt, desi evident ca mi-ar placea si femeie ma simt in fiecare zi sau cel putin asa imi place mie sa cred. In plus, nu cred ca trebuie neaparat sa astept 8 martie sau ziua mea de nastere ca sa primesc un cadou sau sa ofer unul.

Impreuna cu prietenele mele am zis sa ne petrecem si noi. Ajungem la restaurant si am simtit dupa primul pas pe care l-am facut in local cateva sute de ochi, din unii chiar erau trimise si sageti, in directia noastra. Acum, lasand modestia deoparte aratam si noi bine si fara prea mult efort. Ok, ne asezam la masa si cum nu veniseram sa mancam, dupa ce am tras la foc automat o tigara am plecat sa dansam. Mai nonconformiste din fire, dar in limita bunului simt, ne-am pus pe dansat...insa nu la fel au facut si colegele noastre de distractie...preocupate continuu de ceea ce facem noi si nu sa petreaca si ele, ca doar de aia, ma gandesc, ca or fi platit. Dar apoi, mi-am dat seama ca tocmai asta era placerea lor: sa se incarce cu cat mai multe barfe ca sa nu aiba o saptamana plictisitoare la serviciu. Si de cand am vazut eu care le era preocuparea am facut la randu-mi un mic studiu de caz. Subiectii erau cateva "doamne", ca in plm mea, toate erau niste doamne...Sa zicem Doamna T, vorba lui Camil Petrescu, nu s-a dezlipit de pe scaun toata noaptea. A ras din farfurie tot si a strambat din nas cand a vazut cat de mica era bucata de tort. Nu s-a urnit de la masa nici cat sa arda 5 calorii din cele cateva mii asimilate numai dupa acea seara. Ok, apoi am venit si noi sa gustam meniul...doamnele de la masa de alaturi ne-au numarat toate inghititurile.

Vin stripperii: urlete, tipete, chiote, vaiete... toate in batista. Evident doamnele nu se manifestau decat inabusit, dar cred ca ar fi fost in stare sa le-o traga bietilor baieti acolo. Se apropiau de ele, fugeau cat le tineau picioarele si se rugau doamne daca m-as impiedica...

In fine, petrecerea s-a incheiat imediat dupa miezul noptii ca nu credc ca si-ar fi dorit vreuna sa se aleaga cu ochii invinetiti de pe urma petrecerii.

Stiti voi pe unde e vara???

De cand cu soarele asta care imi face zilele mai frumoase, m-a apucat un dor nebun de vara. Noaptea trecuta am visat ca sunt la mare, pe plaja, bronzata...In plus, am inceput sa-mi aranjez hainele de vara, pitite strategic intr-o alta parte a sifonierului ca nu cumva sa ma apuce nebunia la vreo -20 de grade, sa-mi pun rochita preferata, singura care imi ascundea imperfectiunile. Ahhh, intre timp, au mai disparut odata cu cele 4 kg de care, cu greu, m-am descotorosit iarna asta. Acum, de cate ori trec pe langa un magazin, stau ca vitelul la poarta noua si analizez fiecare hainuta si in mintea mea o si asortez cu ceva din garderoba de acasa. Daca as putea, as cumpara tot, dar in primul rand e criza si sunt somera si in al doilea ce pisici sa fac cu atatea lucruri, ca mi-ar mai trebui 50 de veri ca sa port tot ce am. Totusi, nu m-am putut abtine sa nu-mi cumpar o fustita absolut senzationala pe care trebuie sa mai astept cateva luni pana ca sa vada si ea lumina zilei.

Dupa ce am facut o retrospectiva a ceea ce se mai poarta si ce nu din sifonierul meu, (sa nu credeti ca pe cele pe care nu le mai port, le dau cuiva, nu, pentru ca mi-e tare greu sa ma despart de ele) m-am dus sa vad si incaltamintea. Si cum nu puteam sa ies afara in sandalute si dorul meu de vara este acut, pentru cateva ore am transformat apartamentul intr-o vara torida. S-a lasat frigul si normal ca am inceput sa tremur si atunci am realizat ca mai e mult pana departe...


Va propun sa incercati si voi, ajuta psihicul...

Sa nu ai nevoie de prieteni...

Am ajuns de cateva zile la concluzia ca este mai bine sa ai cat mai putini prieteni, io stiu 1, 2 maxim ca altfel te poti transforma in cel mai nefericit om. De ce spun asta? Pana sa termin preavizul si in toata perioada de cand m-am angajat, vai cata lume ma mai iubea! Si cati se bateau cu pumnii in piept ca tin la mine sincer, nici eu nu le mai stiu numarul. Acum cand am mult timp si ma simt mai relaxata ca niciodata imi vin in minte toti cei care au contat in viata mea si de pe urma carora am ramas cu un teribil gust amar. Nu pozez acum in persoana perfecta, prietena fara de cusur, dar intotdeauna am fost extrem de devotata celor pe care i-am avut aproape. Nu regret acest lucru si sa nu credeti (cei vizati aici si care se stiu fiecare foarte bine) ca vai nu mai pot sa traiesc de pe urma ranilor care mi-au ramas dupa ce voi nu ati mai facut parte din viata mea. Aiurea! Nimic nu e intamplator si viata nu cred ca a fost prea dulce nici cu voi, dar continuati sa aruncati sageti in jur. Una peste alta, macar daca ati fi fericiti...dar stiti bine ca tocmai din cauza caracterului vostru sa nu fiu rea si sa zic infect, inca "neconturat" mai aveti multe de tras. Sunteti atat de ocupati sa pozati in cele mai bune si dulci fiinte din lume, incat nu realizati ca mai aveti mult de lucru la integritatea voastra.

Imediat dupa vestea concedierii au aparut tot felul de "binevoitori", care chipurile incercau sa ma consoleze. Le multumesc din suflet celor care erau sinceri si chiar au fost cativa, dar trebuie sa va spun tuturor: viata mea nu incepe si nu se termina cu pro-ul. Sunt episoade si episoade in viata asta pe care eu o consider cel putin pana acum, una destul de reusita si implinita. Rautaciosii ar zice: serios? Nu ai o familie. E adevarat, dar mai am mult pana la menopauza si decat sa-mi leg viata de vreun nemernic, mai bine raman asa...intr-o zi va veni si EL. In plus ii am pe ai mei, care ma iubesc asa cum sunt si cativa prieteni pe care ii pot numara pe degetele de la o mana.

Si acum faceti si voi un exercitiu: ganditi-va la prietenii vostri. Sunt convinsa ca aveti capacitatea sa va dati seama cine isi urmareste interesul si cine va accepta asa cum sunteti. In privinta celui care aveti cel mai mic dubiu, puneti-l la incercare, iar apoi daca nu merita trageti-i un mare sut in fund si lasati-l pe drumul lui. Nu e vreme de pierdut timpul!

Sa ne distram fiecare cum putem...

M-am intors de cateva minute de la cele doua cluburi de la mine din localitate. In aceste momente nu ar putea sa stea alaturi nici cel mai infocat admirator, bine naiba ca nu se simte mirosul on line, ca astfel ati fi reusit sa cititi tot postul cu masca de gaze pe figura. Insotita de vechii mei prieteni, Larry, Uca si Dragos, facem prima oprire intr-un super local pentru o comuna: muzica foarte tare, incapere aerisita, si unde pui ca ai toata increderea sa folosesti un pahar de la bar...dar normal ca omului de la mine de la tara nu-i place. Doar cateva persoane in ditamai cladirea, imbracate in mare parte cu gust si care isi puneau aceiasi intrebare ca si noi: oare chiar sa nu mai fie cativa insi care sa simta bassul si muzica normala de club? Ei bine ne-am dat seama dupa mai bine de o ora in care am tot sperat ca nu... si atunci ne-am zis sa mergem sa vedem unde naiba sunt?

I-am gasit in cateva clipe, vis-a-vis inr-un alt "club" intitulat metaforic Fashion. Ne-am uitat putin inauntru, unde nu aveai loc sa arunci nici macar un ac si dupa cateva ezitari am zis hai sa vedem ce pisici au aia de trag tinerii mai ceva ca musca stiti voi unde. Cu greu am reusit sa ajungem pana la bar, unde pe o scena care nu avea mai mult de 1 m se inghesuiau 5 lautari care racneau din toti rarunchii " dau un milion la lautar" (ei n-ar fi auzit ca e criza?). Arunc o privire si imi fac prima impresie: la cele cateva mese aveau loc evident cei care aveau lantul mai gros si probabil miroseau a transpiratie mai tare. Langa ei, diverse papusele care mai de care mai impopotonate stateau cuibarite la pieptul lor,(doamne ce blestem!) si cel mai probabil le analiza pe celelalte fufe, pardon, fete, de prin preajma sa nu cumva sa se uite mai insistent la mascululul de langa ele. Nu am rezistat mai mult de un sfert de ora si asta pentru ca intre timp DJ-ul s-a gandit ca poate mai vrea cineva sa asculte si muzica normala. Am plecat de acolo, cu ochii in lacrimi de la fumul gros si cu nasul 'agresat" de halena baietilor si cred ca si a domnisoarelor care nu au auzit de apa, sapun si un amarat de antiperspirant ca traim si noi in secolul XXI. Dar pana la urma daca ei se suporta si reusesc sa se simta bine, vina ne apartine noua, rusine sa ne fie, ca ne bagam in distractia lor. Poate ca cer eu prea mult, ca ce-i drept bunul gust nu se cumpara...Am fugit, ma duc la dus ca sa pot adormi si eu cu parfumul meu...unul simplu si curat...

Ce ar fi sa bagam "in p.la mea", refren al imnului national!

Muncitori sau domni cu pretentii, fete simple sau persoane cu staif, copii sau mai stiu eu ce categorie ...este imposibil sa nu foloseasca cel putin o data pe zi cu asa mandrie deja clasica formulare: in p..la mea. Sa nu credeti ca eu nu-mi bag de cate ori am ocazia organul respectiv, dar in ultimul timp s-a intamplat un fenomen: de cand sexul lipseste din activitatile mele cotidiene expresia a trecut in plan secund, de fapt am inlocuit-o cu in puii mei (sa nu credeti ca am pui, doar am fost colega cu Solcanu). Pe noi, care suntem niste doamne, in p..la mea, nu am inteles niciodata de ce ne-o bagam "oral" atat de des, poate tocmai pentru ca nu avem si noi...ca e destul de aiurea sa zici , mai lasa-ma (sensul propriu) in pi//zda mea ca nu prea merge, dar invers stim cu totii cat de bine suna. Cel mai nasol cred ca este pentru cei cu penisul mic, va dati seama saracii, ca na, sunt barbati si majoritatea isi baga..., ce o fi in sufletul lor ca trebuie sa se gandeasca mereu ca natura nu a fost darnica si cu ei. Pe cand la femei e mult mai simplu si evident mai putin frustrant...n-avem, nu ne pasa...iar daca exista una si nu e tocmai pe masura asteptarilor evita si expresia pana la schimbare...

M-am intors la o viata normala!!!

Sunt somera oficial, bucurati-va!!! (cat mai aveti timp). Si cum am timp berechet, mi-am zis sa incerc sa profit de el. Joi seara ma gandeam cum sa-mi petrec weekend-ul, trebuia sa aleg intre un botez la tara, o vizita la Curtea de Arges, sa merg la Sinaia sau la vechii mei prieteni. Stiam exact ce vroiam sa fac, dar a trebuit sa-mi gasesc cate o scuza pentru fiecare refuz si iata-ma in drum spre Bughea...(imi spoteste Ralu ca de Sus). Cum bine stiti ca deocamdata nu am masina si m-am saturat sa apelez la prieteni am zis ca o plimbare cu maxi-taxi m-ar relaxa. asa ca imi asez fundul care nu mai e la fel de mare pe scaun, imi deschid o carte si ma apuc sa citesc... ce naiba era sa fac, la volan se afla un sofer oligofren cu care era sa facem accident de trei ori. Nici de nu era de mirare, in dreapta avea o pitipoanca pe care a pipait-o tot drumul... Ajung destul de deprimata, dar mi-a trecut repede, nici nu ai avea cum sa ramai asa tinand cont de faptul ca urma sa petrecem. Mi-am tras o pereche de pantaloni de tuta, cum imi place mie sa le zic, din aia de ti se vede juma' din ...dar m-am gandit ca noua mea forma fizica nu trebuie sa treaca neobservata. in local era seara de karaoke, dar mi-am zis ca nu e cazul sa produc poluare fonica si am ascultat doar...La masa din stanga erau niste pustani varsta -18ani care nu prea au inteles ei cum e treaba cu bautura si dupa ce s-au dat in stamba pentru ca o sarbatoreau pe Smaranda (saraca abia ii mai vedea, iar la un moment dat chiar i se taiase filmul) s-au carat. Si am ramas noi aia mai mari: Larry, Ralu cu iubitul ei Horatius si evident Dragos cu care am format un cuplu foarte invidiat...si s-a luat curentul iar aia a fost cea mai mishto chestie...am crezut ca o sa scap de karaoke, dar de unde ca au inceput sa cante fara 'orchestra' si a fost chiar tare...Ideea e ca m-am simtit tare bine, dupa niste ani in care am uitat de distractie si am muncit, am muncit ...dar gata mai avem si grija de noi.

P.S. Imi lipseste inspiratia, dar important este ca m-am simtit bineeeeeeeee!!! Si e abia inceputul...